Mi-e dor de-o vară nebună, demult, parcă într-o altă viaţă. Când nu eram atât de mare, încât să mă doară… O vacanţă în Vamă, câţiva colegi, matizul meu verde-măr şi o casetă cu Pasărea Colibri. Fără griji, atât de îndrăgostită încât aproape că nici nu mai ştiam cum mă cheamă…
Şi o furtună… Cea mai nebună… Cu valuri împreunate-n nisip, copaci căzuţi, terase măturate de pe plajă, fără semnal la telefon, pe-un vânt năpraznic şi noi toţi, râzând în hohote, ascunşi sub un pled…
Nu-mi păsa de nimic şi credeam că toată lumea e a mea. Ce copil…