…de vacanță, penultima de vară. O simt așa, dureros. E amară ca o despărțire, o senzație de lipsă de aer. Cumva, se comprimă parcă și timpul, iar iluzia aia de libertate se risipește ca fumul de țigară. Și, uite-asa, cu aroma de toamnă-n nări, mi-e dor de mare. De Marea Neagră. Capricioasă, cu valuri, aprigă. Închid ochii și-i simt aerul înțepător, sărat. Miros de alge, de piele arsă, de toate vacanțele, adunate laolaltă în gândurile mele.

Și or să vină iar diminețile alea reci de septembrie. Uite, acum când scriu rândurile astea, mă revăd în curtea liceului. Curtea aia plină de castani și meri. Și-mi amintesc cât de frig era la începutul toamnei. Și iar mi-e dor. De Copoul în culori fermecătoare, de parcul adolescenței mele, de dealul Sărăriei.

Toamna e întotdeauna despre început. De școală, de muncă, de vise, de nostalgii. De viață…