image

Înainte de viscol

In clapari, La vie en vert Jurnalul Simonei 2 min

Ce-o să scriu acum, o să te enerveze rău. De mai bine de zece ani, iubesc iarna. Nu e o coincidență că iubirea asta are legătură cu începuturile mele într-ale schiului. Căci înainte, uram frigul și zăpada. Și tânjeam după blândele zile de primăvară. Așa că te înteleg perfect. Schiul m-a învățat să iubesc și să respect muntele și să aștept iarna cu nerăbdare. Tot…

IMG_5406

Schi&Spa. Combinația perfectă

In clapari, Viata e vacanta Jurnalul Simonei 4 min

Am revenit pe blog, după vacanța de iarnă, lungă pentru blog, cam scurtă pentru mine. După experimentul Malta de acum un an (cu friiiiig si ploi), am hotărât să mergem la schi, în Austria. Mi-era dor de o vacanță de-aia cu schi mult, zăpadă și pârtii cât vezi cu ochii. N-a fost cel mai bun an, căci nici la ei n-a nins cât să fie…

image

Alergătura din decembrie

La vie en vert Jurnalul Simonei 1 min

Mă uit la calendar și mă apucă groaza… Două săptămâni până la Crăciun. În fiecare an, îmi promit să mă organizez în așa fel încât să nu mai las cumpărăturile pe ultima sută de metri, să nu mă mai înghesui cu tot orașul în magazine, să nu mai car sacoșele un kilometru, până în cel mai îndepărtat colț al parcării, pe singurul loc găsit liber,…

Caut idei

In clapari, Viata e vacanta Jurnalul Simonei 1 min

S-a așezat praful pe blogul meu. N-am mai scris de câteva zile bune, fără vreo cauză anume. Timp a fost, n-o să fac acum un motiv din asta…(toată lumea se plânge că nu e timp, asta e cea mai vânturată scuză). Cred ca pur și simplu n-am avut dispoziție pentru online. Și recunosc că m-a debusolat un pic vremea asta indecisă. Nici vară, nici toamnă……

IMG_1902

Raiul schiorilor

In clapari Jurnalul Simonei 3 min

Iubesc schiul și iubesc Valea Dorului. E locul care mi-a intrat în suflet de la prima coborâre. Am îndurat geruri crunte, cozi și de trei ore la telecabină sau telescaun, blocaje pe drum sau în stațiune, doar ca să schiez acolo… Ani de zile, am acceptat, eu și mii ca mine, cea mai absurdă situație din lume: două schipassuri, pe aceeași bucată de munte și,…

image

Sfaturi anticanicula

La vie en vert Jurnalul Simonei 1 min

Alarmata de avertizarile celor de la meteo, am pus la cale un plan de lupta impotriva caniculei. Cum piscina n-am, apa cu gheata nu beau si nici o mare admiratoare a inghetatei nu sunt, a trebuit sa improvizez ceva. Stiti ce a functionat la mine? Apelul la memorie. De pilda, e suficient sa-mi amintesc de racoarea partiei, de fasiile de “gheata” pe care le simt…

image10

Schi, inot, bicicleta, tenis

Asa-i in tenis, In clapari, La vie en vert Jurnalul Simonei 2 min

Nu e o ordine la intamplare. Fix asa le-am invatat. M-am apucat tarziu de sport. Aveam 27 de ani cand am pus, pentru prima data, schiurile in picioare. N-aveam nici macar echipament. Am mers la munte cu cativa prieteni si am zis sa incerc si eu… Mi-a placut atat de mult, incat, in acea iarna, mi-am luat o saptamana de vacanta si m-am inscris la…