image

Viitorul primar al Iașului

La vie en vert Jurnalul Simonei 2 min

Postarea asta nu e una despre poltică. E despre orașul meu, din care am plecat acum mai bine de 13 ani, dar de care sunt foarte legată sufletește. Și mai e despre un om. Știu că ne-am obișnuit ca, atunci când vorbim despre autorități locale, să le legăm de partid. Cred că e greșit. Ar trebui să învățăm să votăm omul, și nu partidul. Un…

Iașul, de ziua lui. Locul unde s-au născut poveștile lui Creangă

Gusturi bune, Viata e vacanta Jurnalul Simonei 1 min

Uite că scriu iar despre Iași. Peste doar câteva zile, va fi sărbătoarea orașului. An de an, la început de octombrie, sute de mii de pelerini iau drumul Mitropoliei. Printre ei, sper să fie și turiști, dornici să viziteze orașul acesta atât de frumos. De obicei, cine merge la Iași bifează catedrala, parcul Copou, biserica Trei Ierarhi, bulevardul Ștefan cel Mare, Teatrul Național, Universitatea, cu…

image

Ieșenii își iau teii înapoi

La vie en vert Jurnalul Simonei 2 min

Iașul iubește teii și îi replantează. Când spun Iași, nu pot să nu pun alături și referirea la tei. Copacii aceștia fac parte din ființa orașului. Sub domnia lui Nichita, s-a întâmplat cel mai crunt masacru: au fost tăiați teii de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Și-au fost tăiați mișelește, noaptea, fără consultarea oamenilor care trăiesc zi de zi în urbe. În loc, au răsărit salcâmi…

Prima zi

La vie en vert Jurnalul Simonei 1 min

Oricât de lungă ar fi fost vacanța, reîntoarcerea era mereu abruptă. Chiar și după trei luni. O așteptam și nu prea. Mi-era dor de colegi. Voiam să-i văd, să ne povestim pățanii din vacanță, să le caut schimbările. Apoi îmi aminteam de lecții, de profesorii severi și aș fi vrut să mai zăbovesc în vacanța aia lungă. Diminețile de 15 septembrie erau toate răcoroase. Așa mi le…

image

Iasul meu…

La vie en vert Jurnalul Simonei 1 min

…miroase a flori de tei. Locurile au arome, iar memoria mea olfactiva, cand ma gandesc la orasul in care m-am nascut, e profund legata de finetea florilor de tei. Ajung rar acasa, cumva, in sufletul meu, Iasul va fi mereu “acasa”, chiar daca nici macar ai mei nu mai stau acolo. Mi-e dor de iunie. De Iasul meu in iunie. Atunci, orasul explodeaza in cea…