Nu e o ordine la intamplare. Fix asa le-am invatat. M-am apucat tarziu de sport. Aveam 27 de ani cand am pus, pentru prima data, schiurile in picioare. N-aveam nici macar echipament. Am mers la munte cu cativa prieteni si am zis sa incerc si eu… Mi-a placut atat de mult, incat, in acea iarna, mi-am luat o saptamana de vacanta si m-am inscris la scoala de schi din Poiana Brasov. Pana la sfarsitul sezonului, care in anul ala s-a prelungit pana spre mai, am mers weekend de weekend. Era, deja, in sangele si-n sufletul meu si n-a mai iesit de atunci. Uite, si-acum, cand scriu randurile astea, mi s-a strans stomacul de dor. Dor de alb, de libertatea aia pe care doar schiul ti-o da, minunata iluzie de plutire. Am invatat sa iubesc si sa respect muntele si oamenii lui. De altfel, din enumerarea din titlu, de schi sunt cel mai tare atasata sufleteste.
Sfarsitul primului sezon de schi m-a lasat cu weekendurile goale. Imi lipseau miscarea si plecarile de acasa, asa ca am luat, atunci, decizia sa incerc sa invat sa inot. Aveam o frica teribila de apa(inca o mai am…). Am luat cateva lectii, cat sa invat sa ma mentin, fara colac, deasupra apei. Inot mai bine in piscina, decat in mare, insa mi-am dat seama ca niciodata n-am sa pot fi o buna inotatoare, pentru ca nu am depasit teama de apa. Dar macar am facut un pas.
Ani de zile, am privit cu jind la toti cei care stiau sa mearga cu bicicleta. Era o frustrare mai veche, caci ai mei n-au vrut sa-mi cumpere niciodata. M-au tot amagit ca, daca iau premiul intai, o sa primesc mult doritul cadou. M-am straduit si am luat coronita, pana in clasa a VIII a, insa bicicleta tot n-a venit. Mult mai tarziu, mama mi-a marturisit ca i-a fost teama ca nu cumva sa ma accidentez… Acum vreo trei ani, povestind acest episod, am primit, de ziua mea, doua biciclete! Asa ca n-am avut ce sa fac si a trebuit sa-mi infring ezitarea si frica si am invatat s-o imblanzesc. Spre surprinderea mea, am inteles cum functioneaza mersul pe bicicleta cam in jumatate de ora! De atunci, nu mai am nicio problema. Iubesc sa ma plimb seara, cand strazile sunt libere si florile miros a noapte.
Ultimul pe lista tarziilor invatari e tenisul. Acum doi ani, am mers la prima lectie si mi-am dat seama ca-mi place foarte mult. E drept, n-am mai jucat de vreo luna, dar ma voi intoarce, in curand, pe teren.
Poate te intrebi de ce am scris atat de mult despre lucrurile astea care-mi fac atat de bine. Simplu: niciodata nu e prea tarziu sa te apuci de ceva ce iti doresti cu adevarat. Nu trebuie sa stea in calea ta nici prejudecata, nici frica. Bafta!