E necruțătoare uitarea asta… De pildă, încercam azi să-mi amintesc, după un dialog cu cineva, cum era viața noastră fără telefoanele mobile. Am fost întrebată dacă îmi aduc aminte de primul meu telefon. Și nu, n-am nicio poveste de atunci. Interlocutorul meu aproape că m-a apostrofat: “Cum nu-ți amintești? Primul mobil e ca primul sărut”. M-a amuzat teribil comparația asta, mai ales că primul sărut mi-l amintesc perfect. Deh… Siropuri de adolescentă. În schimb, țin minte pagerul pe care l-am primit cadou, în urma unei campanii, la o băutură acidulată. Îl purtam mândră la brâu, deși nu ma căuta nimeni pe el. Dar aveam pager!
Însă înainte de asta, cum ne sunam pe fix, cum stabileam întâlnirile și ce se întâmpla dacă cineva nu mai putea să ajungă? Sau dacă întârzia… Nu-mi amintesc niciun astfel de incident, de unde trag concluzia că eram mult mai punctuali și mai serioși. Și la ce se mai uitau oamenii în metrou, de pildă, în lipsa mobilului?
Și-apoi cu ce ne umpleam zilele, in lipsa internetului și a televiziunilor? Citeam, da. Și altceva? Oare ne plimbam mai mult? Comunicam mai mult? Cum era viața noastră fără google? N-am uitat drumurile dese la bibliotecă, nici fișele de lectură. Și totuși cum era atunci? Îți amintești?

(foto: unsplash.com)