Sufletul meu e in mood de Paris. Intotdeauna. E orasul de care nu ma satur, de care ma despart cel mai greu, de care mi-e dor aproape dureros. In mintea mea, Parisul e lumina. Acea lumina speciala pe care o au unele locuri. Ma uit cu jind la oamenii Parisului. Sunt eleganti, zambitori, degajati, siguri pe ei. Vorbesc intotdeauna aproape doar in franceza, ca si cum lumea le e datoare cu stiinta limbii lor. Mananca bine, senzational chiar. Ii recunosti cu usurinta printre cohorta de turisti. Sunt ce mi-ar placea si mie sa fiu…

Istanbul are viata. Culoare. Miros. E atat de viu, incat aproape ca te nauceste. Ce ma socheaza… Amalgamul de arome. Condimente, parfumuri tari, miros de dulce, de la zecile de tarabe cu prajituri imbibate in miere si nuca. La doi pasi mai incolo, ma izbeste izul de carne cruda. Apoi peste prajit, acel peste amestecat cu multa ceapa, aruncat intr-o jumatate de paine. Atat de bun!!! Turcii sunt obositori, repeziti, amabili pana la enervare. Nu cred ca pot rezista mai mult de doua zile acolo. Si totusi, Istanbulul ramane cel mai viu oras pe care l-am vazut.

Viena e distanta ca o femeie frumoasa, sigura pe ea. O asociez cu un vant aspru, pentru ca asa era vremea, la ultima vizita in capitala Austriei. Si-mi amintesc un mic-dejun gustos, la o terasa, pe strada, vis-a-vis de cladirea Operei. Un soare bland de sfarsit de martie, oameni frumosi, bronzati de atata schi, inalti, supli si eleganti. Viena e cosmopolita, curata, rece. Ma intorc un pic la metafora de la inceput. Viena e ca o femeie care stapaneste la perfectie codul bunelor maniere.

(Va urma…)