Cand ma mai plang, uneori, ca nu am chef sau ca nu-mi ajunge timpul, ma gandesc imediat la mamele noastre.
Intotdeauna m-am intrebat cum se descurca mama. O femeie cu o cariera serioasa si dificila (e psiholog), n-am auzit-o vaitandu-se ca nu are timp. Ziua mamei incepea la sase dimineata. Ma pregatea de scoala, facea micul-dejun, imi punea pachetul, plecam impreuna, apoi se ducea la munca. Intotdeauna aveam doua feluri de mancare. Incerc sa-mi amintesc cand anume apuca sa gateasca… Spala la mana (nu aveam masina de spalat, inainte de ’89), curatenie tot ea facea, nici vorba de menajera, imi verifica lectiile. Si tot asa, de luni pana sambata, ca pe vremea aia doar duminica era libera. E drept ca o ajuta si tata. El se ocupa de cumparaturi si aprovizionare. Am varsta la care mama facea toate lucrurile astea, pentru un copil de 10 ani. Si, de multe ori, imi caut timpul…
Mama gateste senzational. Cea mai gustoasa mancare iese din mainile ei. Povestea asta a pornit de la o vizita a mamei la Bucuresti, soldata cu frigiderul plin. In doua zile, mama a facut o oala cu ciorba de gaina, sarmale in foi de vita, friptura cu pilaf si o bunatate de tarta cu visine. Gateste cu drag, mult, cat sa compenseze lipsa ei de langa noi (asta pentru ca ne desparte ceva distanta…).
De fapt, voiam sa postez o reteta. Tarta mamei. Frageda si pufoasa, racoroasa, de vara. Dar despre asta, tot astazi, ceva mai tarziu :)