Înainte să rămân însărcinată, îmi imaginam cum ar fi trebuit să fie așteptarea asta. Și, în filmul meu, era musai un jurnal al celor nouă luni. Sigur, mai erau și muuult sport și câteva călătorii. Realitatea? La șase luni și jumătate de sarcină, e prima oară când apuc să scriu câteva gânduri, aici, pe blog. N-am avut stare până acum, pentru că toată energia mea s-a dus spre documentare. Citesc cărți despre puericultură, mai aflu lucruri și de pe internet (bine, apropiații îmi știu pasiunea pentru documentare, probabil că aș fi fost un excelent documentarist…) și decantez informațiile în lungile ore de insomnie, aproape noapte de noapte. Căci da, n-am avut pofte, grețuri și alte finețuri, însă nopțile de nesomn mă chinuie încă de la început.

Cât despre sport, am rezolvat-o repede. Mai întâi un hematom, apărut în primele săptămâni, apoi contracțiile timpurii m-au ținut departe nu numai de sala de sport, dar și de plimbările lungi pe care mi le imaginam. Iar la călătorii… am renunțat din precauție, dar și din cauza problemelor despre care vă spuneam. Sigur, mi-e dor de un citybreak, mai ales că, înainte, obișnuiam să plecăm destul de des.

În rest, programul a rămas la fel, muncă în timpul săptămânii, multă odihnă în weekend (și parcă tot nu-mi ajunge). Acum suntem în căutări. Am cumpărat deja câteva hăinuțe, chiar și dormitorul, un leagăn. Urmează căruciorul, dar pentru asta încă mă documentez. N-aș fi crezut că, o dată cu bebe, vine și un întreg univers. Pe care încerc pe cât posibil să-l restrâng, pentru că am aflat de la alte mame că riști să cumperi compulsiv o mulțime de lucruri total nefolositoare.

Dar nu mă plâng. Cu toate insomniile, grijile, proiecțiile, fricile, emoțiile, e cea mai frumoasă așteptare :)

PS. Pentru că, în curând, voi intra în concediul prenatal, o să încerc să fiu cât mai activă aici. Și aștept și sfaturile voastre…