De săptămâni bune, experimentăm cu toții tot soiul de stări. Durere, revoltă, lacrimi, panică, frică. Ne lipsește liniștea. Și nu știu când o vom primi înapoi. 

Mă întreba, deunăzi, o colegă dacă mai vreau să merg la Paris. I-am spus că daaaa, azi aș pleca! Una dintre puținele bucurii care ne-au mai rămas e aceea de a călători. Și, după mine, cea mai mare libertate.

Voi pleca în weekend. Nu la Paris, dar tot într-un oraș în care, de-a lungul vremii, au fost probleme. E o călătorie programată de acum vreo două luni, dar nu mi-am pus nicio clipă problema să anulez. Ce s-a schimbat? Poate că o să fim mai atenți, deși nu atenția le-a lipsit victimelor atentatelor… Și da, o sa avem la noi numărul de telefon de urgență și adresa consulatului nostru. Pe care nu le-aș fi căutat, înainte de Paris.

Eu îmi găsesc liniștea și în călătorii. Pentru că, în momentul în care n-aș mai putea să mai văd lumea, să o descopăr, viața n-ar mai fi la fel de frumoasă. Așa că plec să-mi caut liniștea…