Scriu randurile astea cu amaraciune. Mi-am petrecut o buna parte a vacantei intr-o tara civilizata, Franta. Am calatorit cu masina. In total, vreo doua mii de kilometri. Parcursi in cel mai civilizat mod posibil. Pe autostrazi care legau principalele orase intre ele, dar si pe drumuri regionale, perfect asfaltate si semnalizate. Niciunul dintre cei care au condus nu s-a simtit epuizat. Desi era varful sezonului de vacanta, niciun ambuteiaj, niciun claxon, fara nervi. Da, am platit taxe. Multe. Dar totul a fost perfect.De cele mai multe ori, am ales pentru masa restaurante, aflate in sate. Impecabil! Nu ne-am luat nicio teapa.E de necrezut ca, in cel mai indepartat catun, poti manca atat de bine. Si nu vorbesc doar de restaurante… De pilda, intr-o patiserie/brutarie din regiunea Orne, am mancat cateva zile la rand, dimineata, cel mai bun sandvis cu terina si branza camembert, infasurate intr-o delicioasa si crocanta bagheta. Am gustat stridii in piata, de la furnizori. Minunate!
Si acum ma intorc la amaraciunea de la inceput. Mi-am cam pierdut speranta. Mai am cateva zile de vacanta. In mod normal, as fi plecat prin tara. Sunt multe locuri fermecatoare pe care le-am vazut doar in fotografii. De pilda, n-am fost in Maramures. Sau in Apuseni. Ori mi-as dori sa ajung intr-o buna zi la Viscri, satul care l-a cucerit pe Printul Charles. Visam sa revad Bucovina sau Delta Dunarii. Dar refuz sa ma incumet sa mai plec la drum. Pe drumurile din Romania, aceleasi de zeci de ani. E atat de rusinos ca nu avem decat doua autostrazi si jumatate… Noi pierdem. Noi si copiii nostri, caci eu nu mai sper ca vom avea vreodata drumuri ca afara. Ma gandesc la weekendurile pe care le voi petrece la iarna, la schi. Acum vreo doi ani, am revazut Poiana Brasov, cu partii reamenajate. Mi-a placut. Dar asta-iarna nu am mers sa schiez acolo. De ce? Pentru ca am refuzat sa petrec sapte ore in masina.
Avem o tara minunata. Oameni buni si muncitori. Dar nu avem noroc (stiti voi la ce noroc ma refer…). Si mi-e teama ca nici speranta…